Pe 11 decembrie vă invit să scriem istorie!

Pe 11 decembrie vă invit să scriem istorie!

La finalul acestei săptămâni vor avea loc alegerile parlamentare, de aceea am decis să scriu acest articol pentru a arăta importanţa mersului la vot.

În România, prezenţa la urne este îngrijorătoare. Aceiaşi oameni, votează aceeaşi administraţie coruptă de mai bine de 20 de ani şi nimeni nu este realmente mulţumit. Din acest motiv simt că este important să punctez că schimbarea începe cu voi. Pentru că fără voi, România va cădea în mâinile celor care au cu totul alte obiective decât binele ţării şi nu se sfiesc să mintă, să înşele şi să promită pentru a-şi atinge scopul.

Duminică, 11 decembrie, fiecare dintre voi are posibilitatea de a face istorie, iar rezultatele care se vor vedea peste 4 ani, ţin de noi. Votul este primul pas pentru schimbarea pe care o merităm!

Personal, consider că participarea cetățenilor României la vot este o datorie patriotică, de onoare și de o importanță excepțională, singurii responsabili pentru mersul lucrurilor suntem noi. Fiecare dintre noi are obligaţia morală de a-şi apăra istoria, tradiţiile, ţara, credinţa şi semenii, de aceea vă invit să ne mobilizăm şi să ieşim la vot în data de 11 decembrie.

De aceea va invit să ne incurajam unii pe altii, tineri si maturi, să facem ceea ce trebuie pentru țara noastra! #mergilavot

r

Interviu AGERPRES

Zilele trecute, am acordat un interviu celor de la Agerpres. Vă invit să citiți , mai jos, răspunsurile mele.
1. Care sunt motivele pentru care partidul dvs. v-a selectat pentru a ocupa această primă poziţie pe lista de candidaţi?
Principalul motiv pentru care am fost selectat a fost acela că nu m-am dezis niciun moment de valorile liberale din 2012 și până acum. Am principii sănătoase vizavi de calea pe care trebuie să o urmeze această țară. Schimbarea de mentalitate se face cu oameni tineri, dar în beneficiul tuturor cetățenilor. În 1989, totul a pornit de la tineri. Era momentul ca după un sfert de veac de rătăcire printr-o democrație originală unde unul trage hăis și altul cea, să facem tot posibilul ca România să meargă inainte. Am fost propus pentru prima poziție de colegii mei, de oameni. Voi demonstra oamenilor că merit această primă poziție.

2. În ce constă proiectul pe care îl oferiţi dumneavoastră alegătorilor? Care sunt, pe scurt, principalele priorităţi pe care vă propuneţi să le urmăriţi pe durata mandatului de parlamentar?

Știți de unde pornește sărăcia? De la o economie slabă. În plus, criteriul competenței a fost absent deseori la vârful instituțiilor statului. Programul meu se identifică în totalitate cu programul Partidului Național Liberal. Stimularea liberei inițiative, facilități clare și concrete pentru micii întreprinzători. Până acum, acești oameni, pilonii de bază ai unei economii sănătoase, au fost tratați cu…povești. A investi și dezvolta gospodăria țărănească, a comercializa produsele, a dezvolta întreprinderile mici și mijlocii, nu sunt visuri. Ele vor deveni realități. Iar dacă vorbim de competență, este obligatoriu să vorbim și de o retribuție corectă pentru toți. O economie sănătoasă nu se face cu subterfugii, muncă la negru, “stai că-ți dau banii mâine”, “nu am încasat încă de la UE” și alte asemenea scuze ridicole. Conștientizarea omului se face în timp, dar mai ales la școală. Astfel, vedem că economia este în strânsă legătură cu învațământul. Eu, când aud că încă există analfabeți în România, mă cutremur! Bineînțeles, omul le face pe toate dacă este sănătos. Iar sănătatea este un alt obiectiv major din programul PNL.

3. Care este părerea dvs. despre votul pe listă de candidaţi? Care consideraţi că sunt avantajele şi dezavantajele acestui tip de vot, comparativ cu cel uninominal?

Toată lumea a văzut că în urma votului uninominal a rezultat un Parlament care mai mult a tras România în jos. Discuții sterile, fără fond, oameni contestați și fără merite deosebite în activitățile lor de bază Votul pe listă reprezintă, după părerea mea, și nu numai a mea, o selecție clară a candidaților. În interiorul Partidului Național Liberal, criteriile de integritate au fost primordiale. În forul legislativ al țării trebuie să ajungă oameni cinstiți, muncitori, și nu oportuniști. Dacă îți construiești o carieră politică pe minciună și incompetență, urmările sunt grave. Nu o să suferi doar tu, ci oamenii din această țară, pentru că ridicarea mâinii în Parlament în necunoștință de cauză este un lucru grav. Sunt pentru votul pe liste. Așa …mai avem o șansă ca poporul să recapete încrederea în oameni și legalitate.

img_8664

Despre schimbarea clasei politice

Începând cu anul 1990, din păcate, în România a fost implementat un sistem politic corupt și clientelar, care a vizat, în mod sistematic, nu interesul general, ci interese de partid, de grup sau personale.

Au fost foarte rari oamenii politici din România din acești ultimi 26 de ani care au subordonat interesele lor și interesele de partid intereselor țării. Sunt foarte rari oamenii cu tărie de caracter care pot refuza sau respinge, ori de câte ori se ivește prilejul, puterea brută și lăcomia de bani – corupția.

Pentru implicarea în politică a oricărui om de orice vârstă și din orice categorie socială sunt esențiale următoarele 4 caracteristici: moralitate, competență profesională, devotament, și dăruire.

Momentul în care ne aflăm reprezintă, fără îndoială, un important prilej pentru transformarea, pe fond, a clasei politice din România. Consider că PNL a făcut pași importanți în această direcție și, fără îndoială, este doar începutul acestui proces determinant pentru politica de astăzi și de mâine a României.
15232088_1803743526534344_3649887889250951914_n

Sunt Robert Sighiartău, un tânăr bistrițean și văd un viitor prosper pentru Bistrița-Năsăud.

blog-2
Sunt Robert Sighiartău, un tânăr bistrițean și văd un viitor prosper pentru Bistrița-Năsăud.
Am fost născut într-o familie în care am fost învățat să prețuiesc valorile creștine și munca făcută cu responsabilitate și dedicare. Părinții mei mi-au sădit în suflet valori precum dreptatea, integritatea, grija față de comunitate și binele celor din jurul meu. Am învățat cum este să lucrezi din greu, să fii răsplătit așa cum se cuvine, să dai socoteală și să lupți pentru adevăr.
Îmi doresc ca fiecare bistrițean să aibă bunăstare.
Îmi voi folosi toată energia pentru ca județului nostru să îi redăm mândria și prosperitatea. Un județ cu locuri de o valoare inestimabilă și nenumărate oportunități trebuie să fie un model al civilizației și dezvoltării.
#RomaniaInainte

Impresii după primele zile de campanie

Iată-ne, oficial, după debutul campaniei electorale. Ne așteaptă 30 de zile importante.
Alături de colegii mei candidați și de echipa noastră de la tineret, am început turul localităților din județul nostru: Șieu, Mărișelu, Tiha Bârgăului, Prundu Bârgăului.
Sunt doar câteva dintre localitățile vizitate și cu ai căror locuitori am discutat despre Platforma 100 a premierului Dacian Cioloș și cărora le-am prezentat candidații PNL Bistrița-Năsăud.
Am întâlnit cetățeni informați, mândri de istoria județului nostru și care își doresc, ca și mine, ca județului nostru să îi redăm mândria și prosperitatea.

Mai jos, puteți vedea câteva fotografii din ultimele zile.
14963193_1169476156451172_3020815120439927027_n

14947659_1169476159784505_3707013236846992557_n

15037210_1169476203117834_4969551323868435788_n

15027649_1170384303027024_7150512131610565942_n

15027365_1170384319693689_2976520235225965985_n

15073550_1170384353027019_5680911498621795584_n

15027846_1170384383027016_8499712940409921515_n

15079054_1170384423027012_24115018514807071_n

15027415_1171236576275130_3017787772048797677_n

15027689_1172050862860368_5999612654023553559_n

Mi-am depus candidatura pentru alegerile din 11 decembrie!

PNL Bistrița-Năsăud a depus astăzi la Biroul Electoral Județean candidaturile pentru alegerile din 11 decembrie.
Venim în fața dumneavoastră cu o echipă caracterizată atât de tinerețe, cât și de experiență cu care #PNL va contribui la reformarea clasei politice și la câștigarea alegerile din această toamnă.
Schimbarea începe cu noi înșine!

img_6030 img_6069 img_6078 img_6088 img_6100 img_6102

Susțin familia tradițională!

Susțin familia tradițională!

Suntem martori oculari ai unei revoluții culturale, care, dacă va triumfa, va avea repercusiuni asupra copiilor noștri.

Avem motive să credem că această revoluție de a „reface” familia, are potențialul de a distruge însuși conceptul de căsătorie împreună cu libertatea religioasă.

Avem datoria să menținem standardele biblice fără șovăire, dar in același timp să vorbim cu o voce care aduce vindecare și salvare.

Susțin demersul Coaliției pentru familie, care dorește ca familia să rămână, în mod ferm, definită în legislație ca instituția fundamentală pentru societate, întemeiată pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.

traditional_family

Principiul Kaizen – Parte din Filozofia Lean

Zilele trecute am acordat un interviu unui tânăr care își dorește să se implice în mediul de afaceri și căruia i-am sugerat să citească istoria companiei TOYOTA și să observe cât de mult s-au zbătut japonezii și prin cate eșecuri și încercări au trecut pentru a reuși. Acum sunt pe primul loc în lume la vânzările de autoturisme, dar pe lângă toate acestea, modelul lor de producție și de management care funționează pe principiul KAIZEN, adică îmbunătățirea continuă a procesului, este preluat si perpetuat in foarte multe companii.

Așadar, începând cu rândurile de mai jos veți găsi mai multe detalii despre principiul care a revoluționat întregul sistem de producție și management al mai multor companii.

Principiul Kaizen este un element al filozofiei Lean de producţie, însemnând îmbunătăţirea continuă a tuturor aspectelor afacerii. Kaizen este aplicat pentru a diminua cele 7 tipuri de risipă definite de filozofia Lean, pentru a micşora cantitatea de energie depusă şi pentru a genera profit.

Producţia Lean se bazează pe identificarea valorii din procesul de producţie şi eliminarea etapelor care nu aduc valoare suplimentară produsului finit.

Introdus prima oara în fabricile şi instituţiile japoneze, Kaizen ajunge odată cu al doilea război mondial să cunoască o popularitate globală, fiind astăzi aplicat şi în afara fluxurilor de producţie. Cel mai cunoscut sistem Kaizen este cel Toyota, unde tot personalul este instruit pentru a identifica anomaliile imediat ce apar, minimizând astfel 3 tipuri de risipă: Defectele, Supra-Procesarea şi Inventarul.

În momentul de faţă sunt cunoscute două tipuri de kaizen:
 Kaizen pe Flux – orientat către fluxul de materiale şi informaţie, pentru a limita risipa de Inventar, Defecte, Supra-Procesare şi Supra-Producţie;
 Kaizen pe Proces – orientat spre modul efectiv de lucru pentru a diminua risipa de Transport, Mişcare şi Aşteptare.

O caracteristică evidentă a Kaizen este descoperirea şi implementarea de modificări ce pot fi aplicate în aceeaşi zi (de exemplu: mutarea instrumentelor folosite într-o etapă de producţie mai aproape de standul de lucru al angajatului pentru a elimina risipa de mişcare). Kaizen este, după cum spune şi traducerea, un proces de îmbunătăţire continuă. Astfel, responsabilitatea pentru implementarea schimbărilor este împărţită în mod egal între CEO şi angajaţi, fiecare putând găsi modalităţi de a-şi îmbunătăţi propria activitate.

Schimbarile aplicate nu sunt apoi neglijate, o parte din Kaizen fiind monitorizarea şi ajustarea pentru îmbunătăţirea continuă şi reală a activităţii. În abordarea modernă, se urmăreşte un singur aspect al procesului pe săptămână pentru identificarea şi reducerea rapidă a risipei.

O tehnică asociată principiului este tehnica de analiza cauzală „5 Whys” – care presupune întrebarea repetată „de ce” – bazată pe răspunsul întrebării anterioare, pentru a descoperi cauza problemei.

Când este aplicat la scară largă, Kaizen generează Managementul Total al Calităţii, îmbunătăţind productivitatea şi diminuând efortul uman.

atelier-kaizen