Robert
Sighiartau
Sunt un familist convins. Am patru copii, iar România în care vreau să trăiască e una a valorilor creștine, a valorilor morale, a promovării pe bază de merit și a competitivității, care să poată genera prosperitate pentru toți.
Fac parte dintre tinerii formați în România liberă și cred că viitorul pe care îl clădim are nevoie de un fundament solid.
În următorii 30 de ani, vom reclădi țara dacă vom avea cetățeni educați, respect pentru valorile cultivate în familie și pentru muncă. Trebuie să avem înțelepciunea și curajul de a nu ne abate de la calea dreaptă și de a pune interesul public în primul rând. Trebuie să-i ajutăm pe cei care înmulțesc talanții și să fim solidari față de semenii aflați în dificultate.
Cred că putem pune o cărămidă în fiecare zi prin muncă, prin lucrul bine făcut și prin atașamentul față de familie, comunitate și țară. Vom reuși.


Biografie
2010
Director General
Mondial Motors
2016
Președinte PNL Bistrita-Nasaud
2016
Deputat in Parlamentul României
Circumscripția electorală Bistrița-Năsaud
2017
Secretar General PNL
Fără oameni politici și oameni de stat morali, politica se dezumanizează, se desprinde de oameni și se îndreaptă împotriva lor.Datoria noastră este să reconciliem principiile etice cu politica. Să contribuim la regenerarea României morale. Să oprim degradarea valorilor. Să repunem valorile, competențele și talentele la locul pe care îl merită în societate.
Școala este a doua familie a copilului, iar familia este prima lui școală. Educația bună - făcută cu dragoste, suflet și valori autentice - se bazează pe legăturile trainice dintre familie și școală.
Generația mea a primit libertatea. E un dar neprețuit. Generația copiilor noștri trebuie să primească de la noi normalitatea. Normalitate înseamnă să pui pe primul plan siguranța oamenilor, libertatea, cinstea, munca, viitorul copiilor și respectul față de viață ca dar de la Dumnezeu