Susține

Pentru mine este foarte important să aud vocea cetățenilor, să știu problemele reale din țară. O guvernare trebuie să aibă un parteneriat cu societatea civilă, cu organizațiile civice şi patronale, cu tinerii, organizațiile studenţeşti şi asociaţii de voluntariat.

Mereu apar lucruri noi, probleme sociale cu care poate nu ne-am întâlnit până acum şi care trebuie semnalate de fiecare dintre noi. Pe urmă sigur că ele trebuie îmbrăcate sub formă de inițiative, legi, interpelări şi trimise spre rezolvare într-un timp cât mai bun.

Voi încerca să comunic cât mai bine, cât mai eficient şi voi încerca să rezolv problemele cu care o să fiu confruntat.

Vrei să te implici?

Cerințe

Datorită ție, am dovedit până acum că se poate. Pentru a continua, avem nevoie de sprijinul și inițiativa ta.

Te aștept în echipa mea de voluntari. Aplică aici!