Pe 22 octombrie 1978, în fața mulțimii adunate în Piața Sfântul Petru din Roma, un polonez cu voce blândă și priviri pătrunzătoare rostea cuvinte care aveau să rămână în suflete și în istorie: ”Nu vă fie frică! Deschideți-i, deschideți-i larg ușile lui Isus! În fața puterii sale mântuitoare deschideți granițele statelor, sistemele economice, la fel ca cele politice, vastele câmpii ale culturii, ale civilizației, ale dezvoltării. Nu vă fie frică! Isus știe ce e înăuntrul omului. Doar el o știe !”
Celebrul îndemn al papei Ioan Paul al doilea, făcut chiar la inaugurarea ponficatului, era adresat unei Europe și lumii de atunci, cel puțin la fel de complicată și învolburată ca lumea de astăzi.
”Îl vrem pe Dumnezeu!”
O jumătate din Europa se afla în robie comunistă. Mulți au simțit că apelul papei mergea către sufletele și conștiințele fraților și surorilor de dincolo de Cortina de fier.
Într-adevăr, impactul acelui ”Nu vă fie frică!” în țările ocupate de comuniști a fost extraordinar. Rezultatul lui avea să se vadă destul de repede, peste câteva luni doar, la fața locului, în Polonia lui Karol Wojtyla. Acolo, în iunie 1979, câteva sute de mii de polonezi eliberați de frică și-au deschis larg ușile sufletelor lui Isus și i-au strigat lui Ioan Paul al doilea: „Îl vrem pe Dumnezeu, îl vrem pe Dumnezeu, îl vrem pe Dumnezeu în familie, îl vrem pe Dumnezeu în şcoli, îl vrem pe Dumnezeu în cărţi, îl vrem pe Dumnezeu, îl vrem pe Dumnezeu…”
De aici, de la acest strigăt al eliberării întru credință a pornit sfârșitul comunismului. Comunismul, un rău imens făcut Omului și umanității, nu a fost învins cu arme, nici cu economie, ci cu forța spiritului creștin, cu puterea mântuitoare a lui Isus, cu credința în Dumnezeu afirmată public. Valorile creștine întruchipate în dorința de libertate, demnitate, solidaritate au salvat jumătate de Europă de barbaria comunistă. Semnalul a fost dat de vizita istorică a Papei în Polonia. Contribuția lui Ioan Paul al doilea la eliberarea Europei Centrale și de Est de comunism a fost decisivă și o recunosc până și istorici și comentatori atei.
Douăzeci de ani mai târziu, Ioan Paul al doilea evalua momentul care a marcat Europa și lumea: ”Atunci când la 22 octombrie 1978 am pronunțat în Piața Sf Petru cuvintele ”Nu vă fie Frică” nu puteam să îmi dau seama pe deplin cât de departe mă vor duce pe mine și întreaga Biserică”. Ceea ce a dorit însă, cu siguranță, Papa, de la bun început, a fost ca fost ca apelul lui ”Deschideți-i larg ușile lui Cristos” să fie auzit nu doar în Estul comunist ci și în Vestul capitalist.
”Europa este rănită, șubredă, dezorientată”
Estul era bântuit de Rău și teroare, pedepsit cu lipsa libertății și excluderea Crucii și a Credinței din viața publică. Vestul, la rândul lui, era și este amenințat de un Rău la început mai subtil, insinuant, apoi tot mai agresiv – renegarea credinței și a valorilor creștine în folosul relativismului moral, al hedonismului, consumismului, individualismului agresiv, al libertăților înțelese ca libertinaj – toate susținute de neomarxismul revanșard.
Papa Ioan Paul al doilea și-a dat seama foarte clar de potențialul distructiv al acestui Rău nu doar pentru Biserică, ci pentru întreaga civilizație occidentală. De aceea și-a folosit harul, charisma, puterea cuvântului și a exemplului personal ca să readucă valorile creștine acolo de unde alții, cu putere tot mai mare politică și mediatică, voiau să le izgonească – în inima Europei și a europenilor.
”Europa este rănită, șubredă, dezorientată”, spunea ,amar și obosit, Ioan Paul al doilea după ani de misionariat, constatând efectele noului anti-creștinism la modă prin Europa Occidentală.
Papa care a învins comunismul ateu și a adus cuvântul Domnului și apoi libertatea în tări aflate sub regimuri dictatoriale, avea să primească o lovitură dură din partea marxismului resuscitat și travestit în corectitudine politică și multiculturalism anti-creștin. În noiembrie 2004, Tratatul constituțional al Uniunii Europene a fost adoptat fără ca în Preambulul său să fie menționate referirile la moștenirea creștină a Europei și la Dumnezeu așa cum insistase Ioan Paul al doilea și cum doriseră și grupurile creștin-democrate și conservatoare din Parlamentul European.
Tratatul a căzut apoi la referendumurile organizate în Franța și Olanda în 2005 așa că, formal, problema rămâne deschisă. Dar semnalul puternic a fost dat: Uniunea Europeană își reneagă valorile de bază pe care a fost construită, valorile creștine ale fondatorilor ei (Robert Schuman, Alcide De Gasperi și Konrad Adenauer). Mai mult, așa cum spunea Horia Roman Patapievici ” Suntem singura civilizaţie, prima din istoria umanității, care şi-a repudiat religia fondatoare!”.
Utopia neomarxistă a Noului Om Nou
Este, într-adevăr, șocant cum Uniunea Europeană și-a negat chiar valorile puse la fundamentul pe care a fost construită, valori creștine, iar discuțiile despe construcția europeană merg mai departe, iată, de mai bine de un deceniu. Cum poți să construiești o casă dacă tu însuți i-ai dinamitat temelia ? Cu ce valori mergi mai departe dacă pe cele cu care ai pornit și pe care stă de 2000 de ani Europa le-ai pus la index ?
Poate că de aceea merg, de multe ori, în gol, din criză în criză, rupte de voința multor europeni de rând. Efectele rupturii Uniunii Europene de valorile creștinismului sunt bine sintetizate de George Weigel, biograful Papei Ioan Paul al doilea, citat de H R Patapievici în eseul ”Noua Europă și vocea care lipsește: creștinismul”: ”Afirmația că societățile libere, prospere și guvernate potrivit legii ale Europei de azi nu au nici o legătura cu creștinismul este mult mai mult decat o falsificare a trecutului, înseamnă angajarea Europei pe o cale în care adevărul moral nu joacă nici un rol în guvernare, în elaborarea politicilor publice, în realizarea dreptății și în definirea acelei libertăți căreia democrația este chemată să îi ofere un corp”
Întrebările sunt: de ce s-a ajuns aici și, mai ales, cum își poate regăsi și asuma Uniunea Europeană valorile creștine.
Establishmentul care dă tonul, de la începutul anilor 2000, în politica, media, universitățile Europei Occidentale și, în bună măsură, în SUA, practică renegarea de sine a civilizației occidentale. În Europa Occidentală fenomenul își are originile în revolta din mai 1968, în Franța. Contestarea instituțiilor și valorilor , în numele unei libertăți absolute și prost înțelese și de pe poziții teribilist-pseudorevoluționare (folosirea simbolurilor maoiste și cheguevariste) s-a transformat, în timp, într-o revoltă împotriva a chiar fundamentelor Occidentului. Revolta ultrastângistă a creat apoi sistem și normă odată ce spiritul lui 68 și-a văzut exponenții ajunși în pozitii de decizie în politică, afaceri, universități, media.
Biserica și valorile creștine au fost primele repudiate în numele libertății de gândire și de conștiință iar separarea dintre Stat și Biserică, firească în normele democratice fixate chiar de oameni credincioși care au creat creștin-democrația, a fost transformată în ruptură totală, în punerea la zid a Bisericii și în excomunicarea valorilor creștine din viața publică.
Teribilismul și idealismul adolescentine ale lui 68 au fost confiscate, deturnate și instrumentalizate cinic de un nou marxism. Vechii marxiști occidentali au prins ocazia să se reinventeze și să plătească polițe. Ei nu pot ierta nici astăzi papei Ioan Paul al doilea și Bisericii faptul că au contribuit decisiv la căderea comunismului. Căderea comunismului estic a fost o lovitură puternică pentru legitimitatea stângii occidentale care i-a tratat tot timpul cu mânuși pe frații lor comuniști din Est.
Noul marxism visează, ca vechiul marxism, la făurirea unui Om Nou. Vechii comuniști o făceau brutal, cu metodele dictaturii. Noii marxișți o fac drapați în valorile democrației, al toleranței, apărării diversității, drepturilor minorităților. În realitate sunt cei mai intoleranți exact în numele toleranței. Excomunică, pun la index, exclud din viața publică și, mai nou, cenzurează și pedepsesc cu legi și instituții special create pe oricine nu se supune, nu crede sau contestă edictele lor.
Noul Om Nou trebuie să fie rupt de Dumnezeu, un nihilist al valorilor creștine care au făcut gloria și măreția Occidentului, ultra-individualist și materialist, libertin în ce privește sexualitatea, amoral, rupt de valorile familiei pe care e bucuros să le vadă distruse, intrat sub tutela statului de la cea mai fragedă vârstă până la moarte, susținător înfocat al noii religii a corectitudinii politice. Calea pentru apariția Noului Om Nou pare deja trasată, cu noi ”teorii” despre gen, cu promovarea unei adevărate culturi a morții (sinuciderea asistată, cazul Alfie Evans), cu devalorizarea sistematică a notiunii de familie, cu tendința statului de a decide în locul familiei în privința copiilor, cu diabolizarea și etichetarea drept fascist sau extremist a celor care îndrăznesc să mai promoveze valori creștine și tradiționale repudiate de noul marxism.
În acest context, recenta recuperarea a lui Marx de către o parte a elitelor mediatice și politice occidentale sună ca o declarație de intenție, ca un program politic. Aniversarea bicentenarului lui Marx într-o veche catedrală creștină este o declarație de repudiere și un afront adus valorilor creștine.
”Europă, deschide ușile tale lui Isus !”
Paradoxal, episodul scandalos al omagierii și recuperării lui Karl Marx poate avea și o parte bună pentru Biserică, și pentru regăsirea valorilor creștine de care are absolută nevoie Uniunea Europeană. De ce ? Pentru că aceia care au patronat și onorat aceste festivități jignitoare pentru europenii care au suferit sub comunism au atins o limită. O limită a indecenței și a disprețului pentru europenii de rând și pentru valorile democrației. S-a ajuns la un punct de inflexiune la care Bisericile creștine, indiferent de confesiune, și europenii, indiferent de credința lor, s-ar putea solidariza. Pentru că ruptura dintre elitele bruxelleze și alegătorii europeni este alimentată serios de asemenea gesturi. Semnele rupturii dintre cei care încurajează și impun politicile neomarxiste, profund antieuropene, exclud valorile creștine și ceilalți, cei mulți din toate colțurile Europei erau, oricum, tot mai vizibile și cuantificabile la alegerile din țări importante ale Uniunii.
Întrebarea pe care astăzi și-o pun mulți oameni de bună-credință este cum este posibil ca, în Uniunea Europeană să-i fie ridicată statuie lui Marx pe banii comuniștilor chinezi în timp ce simbolul creștin al Crucii este șters sau de-a dreptul dărâmat ? În ce fel de Europă Unită trăim si vom trăi ? Câte statui ale lui Marx, sau poate Lenin de-a dreptul, vor mai fi ridicate în orașele occidentale ? În câte catedrale, splendori ale creștinismului și simboluri ale marii civilizații occidentale, vor mai fi omagiați exact cei care propovăduiau stergerea religiei creștine de pe fața pământului și din inimile oamenilor ?
De altfel, exact în ziua când a chemat Europa să-i deschidă portile lui Cristos, pe 20 iunie 1998, vizionarul Papă Ioan Paul al doilea a lansat un mesaj dramatic, parcă destinat unor asemenea vremuri: ”Multe lucruri ni se pot lua nouă, creștinilor. Dar crucea ca semn de mântuire n-o vom lăsa din mâini. Nu vom permite ca ea să fie exclusă din viața publică! (…)” Isus Cristos e calea principală a Bisericii. El însuși e calea nostră spre casa Tatălui și e de asemenea calea spre fiecare om. Pe această cale care duce de la Isus la om, Biserica nu poate fi oprită de nimeni”
Spuneam că episodul Marx este un punct de inflexiune care poate marca și mai profund ruptura dintre elitele europene și cetățenii de rând. Lideri politici inteligenți ai UE au început să înțeleagă că izolarea Bisericii și ignorarea valorilor creștine sunt total neproductive exact pentru viitorul Europei așa cum l-ar dori ei. Ce-i prea mult e prea mult. Laicitatea si secularismul nu pot deveni dictatoriale. Mesajul de apropiere de Biserică și de început de reparare a punților rupte a venit exact din partea președintelui Franței, țară care-și face un titlul de glorie din laicitate si secularism duse la cote nemaiîntâlnite în alte țări puternice ale Occidentului. Emuanuel Macron a făcut pași importanți în direcția catolicilor din Franța și, de fapt, a revalorizării creștinismului:
”În calitate de șef de stat, sunt garantul libertății de a crede sau nu, dar nu sunt nici inventatorul, nici promotorul unei religii de stat, înlocuind transcendența divină cu un crez republican. A fi orbit în mod deliberat față de dimensiunea spirituală pe care catolicii o investesc în viața socială, morală, intelectuală, familială, profesională m-ar condamna la avea doar o vedere parțială asupra Franței; ceea ce însemnă să ignor țara, istoria ei, cetățenii săi; și, cu indiferența, m-aș abate de la misiunea pe care o am”, a declarat Macron în fața unui conclav al episcopilor catolici din Franța. Și continuat și mai apăsat, spre exasperarea stângii neomarxiste si agresiv atee din Franța și toată Uniunea Europeană: ”Dar, astăzi, în acest moment de mare fragilitate socială, când chiar țesătura națiunii amenință să fie distrusă, consider că responsabilitatea mea este să nu las să se distrugă încrederea catolicilor în politică. ”.
Asemenea declarații de curtoazie la adresa Bisericii și a valorilor ei venite din partea președintelui celei de-a doua puteri din UE marchează un moment de cotitură, încă timid, dar important. E un semnal care poate încuraja solidarizarea Bisericilor și a credincioșilor pentru recuperarea valorilor creștine lângă eficia Uniunii Europene. Acest semnal n-a venit, evident, dezinteresat. A fost făcut inteligent, ca să atenueze rupturi, să calmeze tensiuni, îngrijorări și nemultumiri și ca să evite pierderi în plus de popularitate si voturi. A fost făcut, probabil, și sub presiunea comparației cu alt mod, mult mai deschis și direct, de exprimare a valorilor creștine și de sustinere a lor, modelul presedintelui Statelor Unite, Donald Trump. Discursul lui Trump de la Varșovia a trezit puternice ecouri nu doar în rândul polonezilor și al celorlalți europeni din fostele state comuniste ci și, se vede, i-a marcat pe unii lideri europeni cu pretenții și mari ambiții. Bine că i-a marcat pozitiv.
Este Donald Trump un bigot ? Sunt Statele Unite o teocrație ? Sțim bine că nu, cum știu tot atât de bine că nu și propagandiștii cei mai fervenți ai neomarxismului. De la Varșovia, Trump s-a adresat sufletului creștin al Poloniei și Europei așa cum niciun lider al celor mai importante țări din Uniunea Europeană n-a făcut-o în ultimii ani:
”Putem avea cele mai mari economii și cele mai puternice arme, dar dacă n-avem valori puternice și familii puternice, atunci vom fi slabi și nu vom supraviețui.
Noi împuternicim femeile ca stâlpi ai societății noastre și al succesului nostru. Noi punem credința și familia, nu guvernul și birocrația, în centrul vieților noastre…
Și în primul rând, noi prețuim demnitatea fiecărei vieți umane, protejăm drepturile fiecărei persoane și împărtășim speranța ca fiecare suflet să poată trăi în libertate. Aceștia suntem, acestea sunt legăturile neprețuite care ne țin împreună ca națiuni, ca aliați și ca civilizație…
Aşadar, împreună să luptăm ca polonezii, pentru familie, pentru libertate, pentru ţară şi pentru Dumnezeu.”
În acest discurs Trump se dovedește mai european decât mulți lideri europeni pentru că vorbește cu pasiune și credibilitate exact despre valorile care stau la baza civilizației europene și a Uniunii Europene, valori pe care se bazează și marea democrație americană, valori creștine – credința, familia, libertatea și drepturile omului, demnitatea vieții umane, Dumnezeu. Cuvintele lui Trump, venite din partea liderului lumii libere, dau o grea lovitură atât propagandei ruse care se erijase ipocrit în aparătoarea valorilor creștine și ale familiei în Europa – cam cum face și PSD-ul pe la noi- cât și propagandei neomarxiste care acuza mincinos de rusofilie pe oricine pleda sincer pentru aceste valori. În fine, ca și în alte dăți, avem un exemplu cum mâna de ajutor pentru Europa, acum pentru regăsirea valorilor fondatoare de către Uniunea Europeană, vine din partea Americii și a celui mai hulit lider politic de neomarxiștii de pe tot mapamondul, Donald Trump.
Așadar, exact când vremurile păreau sumbre pentru viitorul creștin al Uniunii Europene, s-a ivit o conjunctura politică internațională cât de cât favorabilă pe care toți cei cu dragoste de Cristos, de Europa valorilor și de democratie – din toate Bisericile și cultele, credincioși, preoți sau politicieni – să o folosim unindu-ne. Zidul de ură și ignoranță ridicat de neomarxisti în fața Bisericilor și a valorilor creștine se va prăbuși.
Avem de partea noastră adevărul. Democrația lumii libere s-a născut din valori creștine. Uniunea Europeană s-a construit pe valori creștine. Valorile credinței, purtate cu curaj și iubire de Papa Ioan Paul al doilea au salvat Europa de comunism. Ele, aceste valori, în primul rând. Identitatea noastră este dată de aceste valori care vor îmbogăți viitorul Uniunii Europene, îl vor întări, îi vor da sens și o vor reapropia de sutele de milioane de europeni.
Avem strălucite exemple de ecumenism și de solidaritate. Ceilalți, neomarxisții au încrâncenarea. Noi avem iubirea. Iar Europa are calea. A arătat-o, în mod repetat, cu dragoste și dăruire, papa Ioan Paul al doilea. Sunt cuvinte pe care le știm și de care nu ne vom sătura niciodată. Să le auzim iar și să le urmăm, ca buni cetăteni ai României și Uniunii Europene. Iată-le:
„ La începutul pontificatului i-am invitat pe credincioșii reuniți la Roma în Piața Sfântul Petru să-I deschidă ușile lui Isus. Astăzi îmi repet apelul către bătrînul continent: Europă, deschide ușile tale lui Isus!”